Accountant » 22 янв 2012, 12:27
Diferenţa negativa dintre costul stocurilor şi valoarea realizabilă netă se constată drept cheltuieli operaţionale în perioada în care a fost efectuată evaluarea. Informaţia privind decontarea diferenţei dintre valoarea de intrare şi valoarea realizabilă netă trebuie să fie inclusă în anexa la rapoartele financiare pentru dezvăluirea situaţiei financiare a întreprinderii. (sursa - SNC-2, 3 si 8.)
Pentru informatie:
Reflectarea stocurilor în rapoartele financiare la valoarea cea mai mică dintre valoarea de intrare şi valoarea realizabilă netă se face şi în SUA, Marea Britanie, Italia, Spania, Austria, Suedia, Franţa şi Germania, deosebindu-se între ele prin unele momente specifice.
Astfel în SUA decontarea diferenţei dintre cost şi valoarea realizabilă netă are loc în două metode – directă şi indirectă. Metoda directă se utilizează cel mai des şi constă în faptul, că diferenţa se trece la costul vânzărilor efective. Această decontare este definitivă şi nu se inversează. La utilizarea metodei indirecte diferenţa se trece la contul de corectare “Reducerea preţului de vânzare”. Această metodă se utilizează rar, numai când mărimea diferenţei este considerabilă.
În Franţa diferenţa se trece la contul de corectare “Rezerve pentru stocuri”, iar în Germania diferenţa se atribuie la rezerve privind creşterea preţurilor. În Olanda stocurile se reflectă sau la valoarea de intrare, sau la valoarea realizabilă netă, în funcţie de opţiunea aleasă şi reflectată în politica de contabilitate. Japonia utilizează doar costul de intrare la prezentarea stocurilor în rapoartele financiare. (sursa - Цуркану Виорел. Международный бухгалтерский учет. – Кишинэу: Изд. МЭА, 2007. – 305 p.)
Ordinea contabilităţii este pentru cârmuire lege sacră. Napoleon Bonaparte