http://www.bizlaw.md/2017/11/03/lista-c ... gajatorii/Mai multe motive pentru a sancționa angajatorii care nu vor respecta legislația muncii. Codul contravenţional a fost completat cu unele prevederi noi în partea ce ține de încălcarea normelor de muncă.
Articolul 55 a fost expus într-o nouă redacție. Astfel, încălcarea legislației muncii, manifestată prin:
nerespectarea de către angajator a duratei normale a timpului de muncă;
atragerea la muncă suplimentară, în zilele de repaus și de sărbătoare nelucrătoare în lipsa acordului scris al salariatului;
refuzul angajatorului de a acorda pauze suplimentare pentru alimentarea copilului;
refuzul angajatorului de a acorda concedii anuale de odihnă potrivit modului stabilit de lege;
refuzul angajatorului de a acorda concedii sociale, de studii, garantate de lege;
efectuarea reținerilor neîntemeiate din salariu;
neacordarea garanțiilor și a compensațiilor prevăzute de lege;
refuzul angajatorului de a elibera certificatul cu privire la muncă și salariu,
se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de u.c. (de la 1.500 la 3.000 de lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 70 la 120 de u.c. (de la 3.500 la 6.000 de lei) aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 150 la 240 de u.c. (de la 7.500 la 12.000 de lei) aplicată persoanei juridice.
Aceleași încălcări săvârșite asupra minorului se sancționează cu amendă de la 50 la 80 u.c. aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 140 u.c. aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 200 la 300 u.c. aplicată persoanei juridice.
Totodată, încălcarea legislației muncii, manifestată prin:
prestarea muncii de către o persoană fără a avea încheiat un contract individual de munca în formă scrisă;
stabilirea și achitarea unui salariu sub nivelul minim garantat de stat sau stabilit prin contractul colectiv/ convenția de muncă;
neretribuirea muncii suplimentare, a muncii prestate în zilele de repaus și de sărbătoare nelucrătoare și/sau a muncii de noapte;
neachitarea adaosurilor, a sporurilor, a plăților de compensare, inclusiv a premiilor prevăzute de lege, de regulamentele aprobate de angajator, de contractul colectiv/convenția de muncă, de contractul individual de muncă,
se sancționează cu amendă de la 70 la 120 de u.c. aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 150 la 240 de u.c. aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 260 la 400 de u.c. aplicată persoanei juridice.
În redacția anterioară, articolul 55 prevedea că încălcarea legislaţiei muncii, a legislaţiei cu privire la securitatea şi la sănătatea în muncă se sancţionează cu amendă de la 60 la 84 de u.c. aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 210 de u.c. aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 210 la 270 de u.c. aplicată persoanei juridice.
Aceleaşi acţiuni săvârşite asupra minorului se sancţionează cu amendă de la 72 la 90 de u.c. aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 150 la 210 de u.c. aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 240 la 288 de u.c. aplicată persoanei juridice.