plasez si raspunsul pe care l-am primit
Întreprinderea agricolă are luate în arendă terenuri agricole de la persoane fizice, în contract este specificat că arendașul are obligația de achitare a impozitului funciar. În cazul dat apare obligația ca aceste terenuri să fie înregistrate ca subdiviziuni?
În conformitate cu art. 8 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal contribuabilul este obligat să se pună la evidență la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărei rază își are sediul stabilit în documentele de constituire (înregistrare) și să primească certificatul de atribuire a codului fiscal. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor al căror număr de identificare de stat reprezintă codul fiscal, cu excepția contribuabililor pentru care codul fiscal este cel atribuit în conformitate cu art. 5 pct. 28) lit. a), b), c), d) şi e). Contribuabilii care sunt înregistrați de către organele abilitate cu dreptul de înregistrare de stat se iau la evidența subdiviziunii respective a Serviciului Fiscal de Stat conform informației prezentate de către aceste organe.
Art. 5 pct. 29) din Codul fiscal stabilește noțiunea de subdiviziune, care reprezintă o unitate structurală a întreprinderii, instituției, organizației (filială, reprezentanță, sucursală, secție, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reședință de bază, care exercită unele din atribuțiile acesteia.
Totodată, conform prevederilor art. 161 alin. (8) din Codul fiscal, la adoptarea deciziei despre schimbarea sediului și/sau despre constituirea subdiviziunii, contribuabilul, în termen de 60 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate (posesie, locațiune), informează Serviciul Fiscal de Stat despre schimbarea sediului său şi/sau prezintă informațiile inițiale, iar ulterior informează despre modificările cu privire la sediul subdiviziunii sale, precum și despre sistarea temporară a activității subdiviziunii.
Potrivit prevederilor art. 255 din Codul fiscal, neprezentarea, prezentarea cu întârziere sau prezentarea Serviciului Fiscal de Stat a unor informații neveridice despre sediul sau despre schimbarea sediului contribuabilului, al subdiviziunilor lui se sancționează cu amendă de 4 000 de lei. Sunt pasibile de amendă subdiviziunile care corespund noțiunii la art. 5 pct. 29) din Codul fiscal.
Prin urmare, în cazul în care întreprinderea agricolă a luat în arendă terenuri agricole de la persoane fizice și în contract este specificat că arendașul are obligația de a achita impozitul funciar, acesta urmează să înregistreze, în baza contractului, ca subdiviziune aceste terenuri.
un raspuns
... si inspectoratul teritorial sustine ca un robot acest raspuns. Va multumesc de raspuns, ma informez din sursele mentionate si merg in teritoriu sa ma lupt.